In timp ce ma aflam in concediu am aflat de moartea pastorului Petru Dugulescu. Stirea mi-a fost comunicata la nici o ora de la eveniment, dar, deja, decesul lui imi era atribuit mie, sau, ma rog, articolului pe care il semnasem si care fusese publicat cu patru zile inainte. Desi unii stiu deja despre ce este vorba, ma repet si spun ca ancheta dezvaluise o latura mai putin cunoscuta a pastorului, si anume colaborarea lui cu Securitatea la inceputul anilor ‘80. Nu doresc sa ma disculp, nu doresc nici macar sa imi cer iertare pentru ca am scris acel articol, dar doresc sa fac cunoscute anumite aspecte care nu au aparut in ziar. Dosarul de informator al lui Petru Dugulescu a aparut online la mijlocul lunii decembrie, pe un blog apartinand unor membri ai comunitatii baptiste (din care facea parte si pastorul). Cateva zile mai tarziu, in seara de 20 decembrie l-am vazut si eu. Informatiile cuprinse in acest dosar au fost verificate si reverificate si absolut toate datele si persoanele mentionate in acesta erau reale. Insa cea mai solida dovada a colaborarii pastorului Dugulescu cu organele represive ale sistemului comunist este chiar marturia lui. Deontologic, Dugulescu a fost contactat a doua zi (21 decembrie) de ziarul la care lucrez si intrebat despre acest dosar. I s-au spus atat numele de cod sub care a semnat notele informative - Daniel Stefan - precum si site-ul pe care au aparut aceste note. In timpul convorbirii, Dugulescu a recunoscut ca nu a vazut acel dosar, (el nici macar nu fusese informat despre publicarea acestuia de catre “fratii” baptisti, ci de noi,”mizerabilii” ziaristi) dar a confirmat tot. Toate aceste lucruri se gasesc in acel “infam” articol.
Spre supriza mea, moartea lui, survenita la doua saptamani dupa discutia cu ziarul, mi-a fost plasata mie in carca. Deci, ca sa recapitulam: pentru ca am scris despre un fost informator, care apoi s-a identificat cu revolutia de la Timisoara, pentru ca l-am sunat, l-am informat despre aparitia dosarului sau si i-am dat posibilitatea sa se apere, pentru ca le-am aratat enoriasilor sai si o alta fata - confirmata chiar de Dugulescu - a pastorului pe care il venerasera, eu am fost pus la zid.
Cum din strainatate nu aveam cum sa aflu toate detaliile am asteptat sa ma intorc si sa ma lamuresc despre ce este vorba. Apoi, din respect pentru ceea ce Dugulescu a insemnat pentru cei care l-au cunoscut, nu am facut publice aceste informatii pana acum, dupa inmormantare. In schimb, am observat ca tocmai apropiatii lui Dugulescu se foloseau de moartea sa pentru a-si construi imagine. Fara a mai astepta ca macar mortul sa se raceasca, ei au inceput sa arunce tot felul de dejectii nu numai in directia mea, ci si a colegilor mei care au lucrat la acest articol. Oare ce este atunci mai josnic: sa publici o informatie de interes public, dandu-i omului posibilitatea de a se apara, sau sa te folosesti de moartea prietenului tau si de figura lui pentru a-ti face reclama? Ce este mai marsav: sa il citezi pe cel incriminat, sau sa vorbesti in numele lui. Pentru ca asta au facut asa-zisii apropiati ai pastorului. Au decis ca infarctul lui a survenit exact din cauza mea. Sunt sigur ca l-au cunoscut bine pe pastor, dar mi-e greu sa cred ca i-au cunoscut in detaliu tot istoricul sau medical. Daca ii erau cu adevarat prieteni poate i-ar fi fost mai aproape in ultimele momente si l-ar fi sustinut. Poate, daca i-ar fi fost prieteni, nu ar fi contestat ceea ce tocmai Dugulescu a recunoscut. Poate daca i-ar fi fost prieteni l-ar fi jelit in tacere. In schimb, acesti “prieteni” si-au smuls parul din cap pe forumuri si pe bloguri. Unul dintre acestia m-a contactat azi si m-a intrebat cum ma simt. Presupun ca ma considera calaul pastorului. E dreptul lui, asa cum si dreptul meu este sa nu ii raspund la intrebare. Daca are un pic de inteligenta va intelege de ce. Iar, cu asta, eu am incheiat.
Singurele mele ganduri de acum inainte in legatura cu acest subiect se vor indrepta catre familia pastorului, careia doresc sa ii transmit condoleante sincere. Sunt convins ca ei resimt cel mai mult trecerea in nefiinta a pastorului Petru Dugulescu. Tot din respect pentru ei am decis sa nu particip la inmormantare si, astfel, sa nu raspund provocarilor lansate de “prieteni”.