noiembrie 5, 2007
Un tigan a omorat o italianca si tot rahatul s-a revarsat asupra Romaniei. Intr-un fel, e logic. Nici eu nu as fi incantat daca, intr-o zi, 100.000 de ugandezi si-ar ridica o tabara langa Timisoara. Si, daca dupa luni de mici furtisaguri, unul dintre ei ar omori o timisoreanca, ce ar mai conta ca restul de 99.999 de ugandezi muncesc cinstit. As fi primul in Piata Operei cu torta aprinsa, gata sa linsez niste negri subnutriti. Nu ar mai conta daca ugandezul criminal a si violat-o pe victima inainte de a-i zdrobi capul.
Dar, poate nu as fi atat de vehement. Poate, inainte sa flambez niste negri, m-as gandi ca si eu am trecut printr-o experienta similara. O experienta suprarealista, protagonistul fiind un vames neamt. Se facea ca, prin ‘94, impreuna cu familia am gustat din plin capitalismul vestic. Dupa o luna de shopping, ne intorceam in tara cu masina plina. Cand sa iesim din Germania, un idiot de vames, frustrat de toti tiganii pe care ii vedea pe stradutele oraselului in care locuia, se gandeste sa isi verse nervii pe primii romani pe care ii vede. Intamplator, romanii cu pricina eram noi. Problema: un birocrat de la Ambasada Germaniei din Budapesta a uitat ca o luna are 30 de zile, asa ca viza de pe pasaportul tatalui meu era valabila doar 28 de zile. Ce mai conta ca nu exista acest tip de viza, vamesul trebuia sa-si faca meseria. Asa ca incepe sa faca o socoata si ii da ca, doua zile de intarziere, egal amenda 500DM. Daca platim in tara… 1.000DM. Pentru ca tembelul o rupea doar pe engleza, eu traduceam. Ori eu nu am tradus foarte bine, ori asta nu intelegea nimic, cert e ca l-a arestat pe taica-meu si l-a dus intr-o camera unde mai erau doi turcaleti cu catuse. Dupa doua ore in care alti vamesi au scotocit toata masina, i-au dat drumul, nu inainte sa ne ureze “drum bun”, numindu-ne ”romani tigani”. Nu mai intru in toata amanuntele, dar, dupa ce un avocat neamt a redactat o scrisoare de amor catre ministerul lor de externe si cel de interne, am primit acasa trei scrisori: doua semnate de ministri respectivi si una chiar de catre vamesul cu pricina. Toti trei isi cereau scuze si ne invitau sa ne cheltuim banii in continuare in tara lor minunata.
Am spus aceasta poveste, destul de lunga, pentru a demonstra ca intotdeauna exista o rezolvare eleganta a unei situatii aparent fara iesire. Acum, guvernantii nostri vor sa cheltuie o gramada de bani pe o campanie de promovare a valorilor romanesti in Italia. Gresit! Asta e ca si cum noi am fi platit amenda. O campanie de publicitate ar fi egala cu recunoasterea vinovatiei. E ca si cum am spune: “Da, v-am trimis toti criminalii nostri, toti violatorii si toti hotii, dar, iata, noi l-am dat pe Eliade si Cioran!” Eu am o solutie mai simpla. Ca sa le dovedim ca tot ei sunt cei care au nevoie de noi, nu trebuie sa ne retragem toate bonele si toti muncitorii din Italia. Trebuie doar sa le boicotam produsele! Ce-ar fi sa nu mai mancam la restaurantele italienilor din Timisoara, sa nu le mai bem cafeaua, sa nu le mai cumparam mezelurile, sa nu mai facem afaceri cu ei! Cum ar fi ca si curvele noastre sa le refuze avansurile libidinoase, babutele sa nu le mai vanda apartamente in centrul orasului, chelnerii sa le scuipe in mancare chiar inainte de a le pune farfuria pe masa? Cum ar fi ca toate fotomodelele noastre sa nu mai doreasca o cariera la Milano sau Roma? M-as prapadi de ras sa vad cum un italian scrasneste din dinti si se insoara cu o urata din “Cizma”. Deocamdata, insa, ei ne-au bagat cizma-n fund, dar situatia se poate schimba oricand.