Benytm’s Weblog

Citeam pe blogul Alinei o chestie interesanta despre prostitutia la Bruxelles. Cica in capitala Europei, prostituatele albe au cele mai bune locuri si cei mai banosi clienti, in timp ce curvele de culoare fac trotuarul undeva in spatele garii. Oare asta e o dovada de discriminare?

Dupa cateva secunde de cugetare adanca, mi-am dat seama ca nu e. Si in prostitutie, ca in orice alt domeniu, “piata” face regulile. Iar daca turistul cere “albe”, de ce sa-i dai tu “negre”? Mie, de exemplu, nu-mi place varza de Bruxelles. Nu am facut un studiu, dar am observat ca, in piata, varza clasica este mai prezenta decat aia “europeana”. Oare pietarii sunt nazisti? Chiar daca ii inteleg, ma gandesc acum sa imi fac o fundatie… “Varza europeana” si sa militez pentru egalitatea intre diferite tipuri de verze. Am sa solicit niste bani (din fonduri europene, bineinteles), am sa organizez cateva festivaluri foarte, foate publice. Voi invita cantareti sa compuna imnul verzei de Bruxelles, pictori care sa o deseneze, sculptori care sa o imortalizeze in marmura. Cei mai buni bucatari din Romania vor prepara diferite feluri care sa demonstreze o data pentru totdeauna, ca varza de Bruxelles este cel putin la fel de gustoasa ca varza “normala”. Voi introduce in scoli programul “Varza si cornul”. Voi organiza parteneriate cu diferite institutii media care imi vor promova spotul. In schimb, vor fi pe afisul oficial. 

Voi decreta ca cei care consuma varza de Bruxelles sunt o minoritate si, in consecinta, trebuie sa aiba locuri rezervate in facultati si chiar in parlament. Voi milita pentru un program de lucru mai flexibil pentru excentricii care consuma aceasta leguma. Voi face toata astea nu pentru ca imi place varza de Bruxelles, ci pentru ca simt ca si aceasta mica planta merita egalitate de sanse. Toti trebuie sa fim egali, chiar daca ne place sau nu acest lucru. Toti in afara de mine, care merit recunostinta tuturor lipitorilor ce imi sug banii. 

De cateva saptamani vad intruna cohorte de babute strivindu-se de usile unor biserici in incercarea de a atinge moastele sfantului… Sfant. Intr-un fel le inteleg disperarea. Au ajuns la o varsta unde e bine sa crezi ca ceva sau cineva te asteapta Dincolo. Ce nu intelegeam era de ce preotii nu scot aceste moaste decat doar cateva zile pe an. In rest ce faceau? Le tineau intr-un buncar sa nu isi piarda puterile?

Folosesc trecutul pentru ca saptamana trecuta am patruns una din tainele bisericii. Nu a fost usor pentru un agnostic ca mine sa inteleg pe deplin profanul din ezoteric, dar am reusit. Inainte sa va impartasesc experienta mea mistica trebuie sa impartasesc cu voi un ritual japonez pe care l-am vazut doar la televizor. Daca am inteles bine, niponii au gasit un mod original de a se ruga la zei. Inventivi cum sunt, ei au creat un dispozitiv, un fel de rotativa, ce permite atasarea mai multor biletele cu rugaciuni. Rotind o manivela, gadgetul perimte recitarea concomitenta a acestor rugaciuni. Un fel de Gatling Gun al Budismului.

Nici romanii nu s-au lasat mai prejos. In zona Soarelui se ridica mandra o biserica. Finantat prin bunavointa credinciosilor, lacasul de cult e aproape gata. Mai trebuie un pic de vopsea si un pic de clopot si biserica isi poate deschide obloanele pentru a primi coloanele de babute din zona. Dar tocmai clopotul mi-a atras atentia. Pe acesta, batute in bronz, se afla mai multe nume. La fel ca budistii niponi, cativa credinciosi cu dare de mana au gasit o modalitate de a se ruga fara a merge la biserica. Au inventat mitraliera ortodoxiei.

Printre nume se afla si cateva foarte interesante: Milutinovici E., Borza D., Bratu T., iar lista poate continua. Poate este doar o coincidenta ca un fost baron local, un viceprimar si un doctor de sani si-au gasit loc pe aceeasi bucata de bronz. Sau poate ca nu. Poate acesti domni cu stare au gasit o modalitate inedita de a se inchina. Poate D-zeu ii aude de fiecare data cand clopotul bate ora fixa. De aceea, nu pot sa nu ma intreb: preotii pentru cine bat clopotele… pentru babute sau pentru finantatori? 

Oare preotii nostri isi bat mai mult sau mai putin joc de biserica decat clipul urmator?  

Pentru voi cei fara de credinta o sa pun si cateva imagini…

Stau cateodata si ma intreb daca imi pasa. Chiar ma intereseaza ca un oarecare politician ajuns, din intamplare, intr-o functie a obtinut niste milioane de euro fara sa faca nimic? Chiar ma intereseaza parerea lui X-ulescu despre coruptie, justitie, si politie? Chiar ma intereseaza cine imi va reprezenta interesele - de parca interesele mele le-ar reprezenta - in Parlamentul European? Chiar ma intereseaza ce are de spus fata saptamanii? 

Si totusi urmaresc talk-showuri, citesc ziare, ma dau pe net, sunt informat! Stau in varful patului si urlu la televizor cand il vad si, din pacate, il si aud pe reprezentantul diplomatic al Romaniei la Roma spunand ca s-a impiedicat de un gardian in drumul sau catre Mailat. Rad de unul singur in fata monitorului cand vad ce idiotenii a mai spus Cioroianu. Arunc ziarele pe jos cand citesc ca judecatorii au hotarat sa il judece in stare de libertate pe unul care talharise o batrana, talharul se intoarce si o violeaza pe aceeasi baba, iar judecatorii ii dau din nou drumul. 

Astazi am gasit un nou domeniu de care sa nu-mi pese. Am aflat ca Ion Iliescu si-a facut blog. Da, Bunicuta e blogger. Cucuveaua de la Cotroceni are wireless. El se alatura astfel altor bloggeri “celebri” precum Marian Milut sau Adrian Nastase. Credeti ca ma asteptam sa gasesc chestii puternice, pareri pertinente… coaie si mult sange in jurnalul online al fostului presedinte? Da de unde! In locul unor dezvaluiri despre revolutie, mineriade si alegeri post-decembriste, m-am lovit de acelasi limbaj de lemn cu care Ilici ne-a obisnuit deja. Si totusi am remarcat o chestie: nea Nelu nu a dat link catre blogul lui Geoana.

Dar ii pasa cuiva despre aceste subtilitati? Asa ca nu pot decat sa ma resemnez si sa ascult o melodie buna. Pana la urma, solistul era sa castige Premiul Nobel pentru Pace. Cine stie, poate refrenul lui va deveni mantra mea:

BOB GELDOF - The Great Song of Indifference

Pe planeta Vulcan exista un oras numit Begasoara. In acest oras, politicienii si oamenii de afaceri convietuiesc in pace, cateodata fiind chiar rude. Pentru ca se inteleg atat de bine, o data pe an, o anume doamna Pragini, care, in acelasi timp este si politician si femeie de afaceri, da o chermeza, unde invita toti milionarii sa se scuture de banet. Cecurile, cica, ajung la vulcanienii napastuiti.

Anul acesta nu a fost chiar asa. Inainte de marea intrunire, la doamna cu pricina a venit in audienta un distins domn, medic de meserie, mai exact, un doctor de funduri sau, daca vreti, un proctolog. Acest distins domn, care nu s-a nascut nici macar pe planeta Vulcan, are ca principala sursa de venit clisma. Da, ati citit corect, omul face bani spaland intestine! Doctorul nu a venit cu mana goala, ci cu o oferta imbatabila. El i-a propus doamnei Pragini sa ii vireze in cont o mare parte din suma adunata de dansa de la bogatanii din Begasoara, iar el, proctolog onorabil, se angajeaza sa spele tot anul cururile vulcanienilor batrani.

Credeti ca la auzul acestei vesti doamna Pragini a fost oripilata si l-a dat pe doctor in suturi afara? Inseamna ca n-ati inteles nimic din viata asta. Pragini a fost atat de incantata, incat a pus mana pe telefon si s-a laudat la toata lumea ca ce cadou misto le va face anul acesta vulcanienilor saraci. Problema e ca vulcanienii milionari n-au impartasit extazul madamei si, in consecinta si-au cam gasit scuze ca sa nu participe la chermeza de caritate.    

 PS: Vedeti ca nu numai Badea se pricepe la povestiri SF?

In incheiere, o dedicatie speciala pentru toti vulcanienii cu fite

Cine a trait in epoca de aur a videourilor, isi aminteste de Irina Nistor. Ea era vocea aia pitigaiata care ne povestea noua, tampitilor care nu stiam engleza, ce vrea, de fapt, sa spuna Van Damme, sau E.T, sau Rambo. Pentru ca vizionarea filmelor capitaliste era un afront adus regimului, unii carcotasi spuneau ca traducatoarea trebuia sa fie infiltrata in structuri. Dar… a venit revolutia, iar slujba Irinei a devenit o chestie invechita. Asa ca doamna a devenit critic de film. Bravo ei, s-a adaptat vremurilor.

In 2007, ma bucur ca Irinuca nu ma mai zgarie pe urechi. Acum ma enerveaza ca filmele pe care le dau jos de pe net au o subtitrare execrabila, facuta de niste pustani care au invatat limbi straine de la televizor. Poate si din aceasta cauza, filmul meu preferat (anul acesta) este “Devil’s Rejects”. Rob Zombie, regizorul, a decis sa nu includa foarte multe dialoguri. Sa lase imaginile sa spuna totul. Sa renunte la canoane si, in loc sa includa soundtrack-ul in faza de postproductie, asa cum fac majoritatea granzilor de la Hollywood, sa mixeze imagini in functie de cum evolueaza o anumita melodie. Ceea ce a iesit este genial. La fel ca Irina Nistor, Rob Zombie, rocker de meserie, s-a adaptat vremurilor. La fel ca Irina, el si-a tradus propriul film. Si, totusi, parca ceea ce face el nu-mi zgarie asa de mult creierii… Va dau ca exemplu doar scena finala:

Un tigan a omorat o italianca si tot rahatul s-a revarsat asupra Romaniei. Intr-un fel, e logic. Nici eu nu as fi incantat daca, intr-o zi, 100.000 de ugandezi si-ar ridica o tabara langa Timisoara. Si, daca dupa luni de mici furtisaguri, unul dintre ei ar omori o timisoreanca, ce ar mai conta ca restul de 99.999 de ugandezi muncesc cinstit. As fi primul in Piata Operei cu torta aprinsa, gata sa linsez niste negri subnutriti. Nu ar mai conta daca ugandezul criminal a si violat-o pe victima inainte de a-i zdrobi capul.

Dar, poate nu as fi atat de vehement. Poate, inainte sa flambez niste negri, m-as gandi ca si eu am trecut printr-o experienta similara. O experienta suprarealista, protagonistul fiind un vames neamt. Se facea ca, prin ‘94, impreuna cu familia am gustat din plin capitalismul vestic. Dupa o luna de shopping, ne intorceam in tara cu masina plina. Cand sa iesim din Germania, un idiot de vames, frustrat de toti tiganii pe care ii vedea pe stradutele oraselului in care locuia, se gandeste sa isi verse nervii pe primii romani pe care ii vede. Intamplator, romanii cu pricina eram noi. Problema: un birocrat de la Ambasada Germaniei din Budapesta a uitat ca o luna are 30 de zile, asa ca viza de pe pasaportul tatalui meu era valabila doar 28 de zile. Ce mai conta ca nu exista acest tip de viza, vamesul trebuia sa-si faca meseria. Asa ca incepe sa faca o socoata si ii da ca, doua zile de intarziere, egal amenda 500DM. Daca platim in tara… 1.000DM. Pentru ca tembelul o rupea doar pe engleza, eu traduceam. Ori eu nu am tradus foarte bine, ori asta nu intelegea nimic, cert e ca l-a arestat pe taica-meu si l-a dus intr-o camera unde mai erau doi turcaleti cu catuse. Dupa doua ore in care alti vamesi au scotocit toata masina, i-au dat drumul, nu inainte sa ne ureze “drum bun”, numindu-ne ”romani tigani”. Nu mai intru in toata amanuntele, dar, dupa ce un avocat neamt a redactat o scrisoare de amor catre ministerul lor de externe si cel de interne, am primit acasa trei scrisori: doua semnate de ministri respectivi si una chiar de catre vamesul cu pricina. Toti trei isi cereau scuze si ne invitau sa ne cheltuim banii in continuare in tara lor minunata.

Am spus aceasta poveste, destul de lunga, pentru a demonstra ca intotdeauna exista o rezolvare eleganta a unei situatii aparent fara iesire. Acum, guvernantii nostri vor sa cheltuie o gramada de bani pe o campanie de promovare a valorilor romanesti in Italia. Gresit! Asta e ca si cum noi am fi platit amenda. O campanie de publicitate ar fi egala cu recunoasterea vinovatiei. E ca si cum am spune: “Da, v-am trimis toti criminalii nostri, toti violatorii si toti hotii, dar, iata, noi l-am dat pe Eliade si Cioran!” Eu am o solutie mai simpla. Ca sa le dovedim ca tot ei sunt cei care au nevoie de noi, nu trebuie sa ne retragem toate bonele si toti muncitorii din Italia. Trebuie doar sa le boicotam produsele! Ce-ar fi sa nu mai mancam la restaurantele italienilor din Timisoara, sa nu le mai bem cafeaua, sa nu le mai cumparam mezelurile, sa nu mai facem afaceri cu ei! Cum ar fi ca si curvele noastre sa le refuze avansurile libidinoase, babutele sa nu le mai vanda apartamente in centrul orasului, chelnerii sa le scuipe in mancare chiar inainte de a le pune farfuria pe masa? Cum ar fi ca toate fotomodelele noastre sa nu mai doreasca o cariera la Milano sau Roma? M-as prapadi de ras sa vad cum un italian scrasneste din dinti si se insoara cu o urata din “Cizma”. Deocamdata, insa, ei ne-au bagat cizma-n fund, dar situatia se poate schimba oricand.