OCS

Una pentru weekend cu dedicaţie specială pentru… stiu ei

 

Prieten este un cuvânt de patru litere

Până în ‘89, prieten era vecinul ăla care spunea cele mai tari bancuri cu Ceaşcă, măcelarul care îţi ţinea deoparte cea mai mişto halcă de carne, unchiul care îţi dădea bonurile lui de benzină atunci când plecai cu familia în concediu la mare. După ce a dat capitalismul în noi şi m-am trezit că până şi tovarăşa aia grasă şi cu palme mari şi grele, care te punea să înveţi pe de rost poezii kilometrice despre cât de bine ne merge era, de fapt, o fană împătimită a lui Donald Trump, deschizându-şi un mic butic taman în incinta şcolii, mi-am ales prietenii după alte criterii. Prieten era ăla care cerea bani de la maică-sa pentru o carte ca să ne scoată pe noi la o bere. Prieten era ăla care îţi dădea temele, pe care, bineînţeles, le copiase cu o pauză înainte de la colega aia mică şi cu părul unsuros care stătea în ultima bancă de la geam şi căreia îi promisese că o scoate în weekend la un suc şi un film. În facultate, prieten era colegul cu care puteai să înjuri sistemul în faţa unei sticle de votcă, prieten era sârbul ăla care îţi promitea că îţi va aduce un joint de la el din sat şi o litră de şlivoviţa, dar niciodată nu se ţinea de cuvânt. Ce aveau toţi ăştia în comun: poate nimic, în afară de faptul că îţi promiteau că îţi vor ţine curul atunci când îţi va fi mai greu. “Dă-mi 100 de mii şi îţi voi fi prieten pe vecie”, le aud vocile în cor. ”Hai bă pulă, dai o cafă?”, îmi răsună şi acum în creier. Problema cu toţi ăştia e că, în momentul în care nu mai ai 100 de mii, sau cafa e prea rece, prea amară, găsesc imediat un alt “prieten” care să le satisfacă dorinţele meschine. Toţi vor altceva la un moment dat, toţi o iau pe arătură în căutare de glorie şi bani şi prieteni adevăraţi, iar unii chiar găsesc ceea ce caută. Unii ajung la Bucureşti, la New York sau Toronto, în timp ce alţii sfârşeşc lamentabil la Jebel şi Gătaia. Iar eu îmi amintesc de mesajul celor de la Cake: “Friend is a Four Letter Word”.   

  

 

Modeling şi politică

Credeţi că există vreo diferenţă între modeling şi politică? Vreo diferenţă între felul în care se face un “casting” şi modul în care partidele îţi vor alege candidaţii? Eu cred că nu, dacă e să luăm în considerare canibalismul din PD-L şi noua prietenie dintre Miluţ şi Becali. Dar mă gândesc că următorul clip o spune mai bine ca mine…

 

Circul lui Coposu şi Maniu

Am mai spus-o şi o repet: Coposu şi Maniu nu se mai rascolesc în mormânt, fac tumbe deja. Dacă ţărăniştii o ţin tot aşa, presimt ca cei doi îşi vor deschide pe lumea cealaltă o şcoală de circ. Şi, iată, iar au comis-o. La Bucureşti, preşedintele PNŢCD, Marian Miluţ a căutat un aliat pentru alegerile locale şi l-a găsit taman pe Gigi Becali. Rezultatul: Jiji şi-a tras candidat ţărănit la primăria capitalei, mai exact pe Aurelian Pavelescu, un băiat care acum speră să scape de batjocura lumii. “Fat chance”, vorba americanului.

Aparent, această alianţă contra naturii nu afectează fieful ţărăniştilor, Timişoara. Dar nu e chiar aşa. Becali şi-a pus piciorul în uşă. Şi nu mulţi îşi mai amintesc că “războinicul luminii” a mai încercat treaba asta o dată. Se făcea că, prin 2006, Jiji avea ambiţia să devină preşedintele PNŢ… a fost refuzat de Ciuhandu, pe atunci preşedintele partidului. Acum, Miluţ i-a oferit intrarea. Dar voi chiar credeţi că Becali suportă să fie pe picior de egalitate cu cineva? Aşa că, după alegeri, nu m-ar mira să îl văd pe războinic pe tronul care a fost odată ocupat de Coposu. Oare, dacă se va ajunge la o asemenea aberaţie politică, Ciuhandu îşi va da demisia din partid? Probabil că da. Dar consilierii lui, prietenii lui, partenerii lui de afaceri, ce vor face? Ei nu pot demisiona fără a pierde locul din forumul legislativ al oraşului. Aşa că s-ar putea ca, până în 2012, Timişoara  să fie condusă de un independent a cărui susţinere sunt soldăţeii lui Becali. Sună apocaliptic?  

Ca să vadă şi ţărăniştii cine ar putea să fie şeful lor…

 

Americanii-s de vină

Cum n-am mai băgat de multişor pe blog, îmi permit să mai lansez o idee scurtă: în ce lume ciudată trăim, unde musulmanii din Irak, Afganistan şi cam de peste tot ard steaguri americane, iar cei din Kosovo le agită pe străzi. E clar, au luat-o razna toţi!

 

Ca în romanele lui Kafka

Şi, iata, a apărut şi noul cotidian online, iar eu m-am obişnuit cu diacriticele. Nu o să mai vorbesc despre “demeseurile” şi “tetefeurile” care mi-au împuiat capul zilele astea, ci despre conţinut. Una dintre primele ştiri pe care le-am dat pe site este despre cum un tip care locuieşte pe strada Joszef K. (numele e identic cu cel al personajului principal din “Procesul”) din Budapesta a încercat să se intabuleze pe o casă care, chipurile, a aparţinut unei cucoane născută Kafka, falsificând o decizie a primarului Ciuhandu. Cică gagiul ar fi doar un paravan al mafiei ţigăneşti… Deştepţi ţiganii ăştia! Probabil şi ei au mai trecut pe la primărie şi au simţit atmosfera kafkiană din aer.  

 

Soundtrack pentru Kosovo

Orice conflict trebuie sa aiba si un soundtrack pentru ca nu e deloc misto sa omori niste oameni fara o melodie buna in fundal. Daca Vietnam l-a avut pe Jimi Hendrix, iar Irak i-a avut pe cei de la Bloodhound Gang, eu ii propun pe cei de la Cake cu urmatoarea melodie pentru Kosovo.

 

Oare prostia doare?

Daca raspunsul este “Da”, atunci, in opinia viceprimarului Timisoarei, unii jurnalisti ar trebui sa fie sedati tot timpul. “Unde ni se duc investitorii” nu s-a dorit a fi un articol acuzator la adresa autoritatilor locale, ci doar o intrebare pusa mai multor “minti luminate” din municipiu. Daca suntem asa de tari, de ce Mercedes, Porsche, DHL si Nokia se duc la Cluj, in timp ce la Timisoara nu mai vine nimeni? Sa fie de vina doar somajul, sau mai sunt si alti factori care ar trebui luati in considerare (birocratia, lipsa de interes, cercurile de interese, etc.) Argumentele oferite de multimilionarii Timisoarei si de analistii economici le-au cam stat in gat edililor locali, care au venit cu doua contraargumente: “toti sunteti niste prosti” si de la “Craiova pan’ la Oradea (observati ca nu se face nici o referire la Cluj) nu mai e oras asa de mandru si asa de iubit de capitalisti ca Timisoara”. In prima faza mi-a venit sa dau raspunsul clasic: “Bine ca esti tu destept!”. Apoi m-am gandit ca cel care acum urla la luna, a condus pentru o vreme Fabrica de Tigari din Timisoara. Atat de bine a condus acesta fabrica infiintata la 1848, incat aceasta a dat faliment, bineinteles, dupa ce el a ajuns viceprimar. Acum, baiatul asta conduce orasul… 

Intamplator, cu o zi inainte ca fostul informatician, ajuns director, ajuns viceprimar sa spuna ca toata lumea - in afara de el si prietenii lui - e proasta, pe site-ul Banateanului a aparut un minunat mesaj. De unde credeti ca a fost trimis acest mesaj? Hai, din trei incercari… Bine, va zic eu: primariatm.lasting.ro

Bineinteles, sunt multe calculatoare in primarie, nu vrea sa insinuez cumva ca mesajul a fost dat din biroul lui Orza. Poate a fost dat de unul din sutele de functionari, sau poate chiar de soferul psiholog si bodyguard al primarului. Oricum, la cate sute de mii de euro a bagat primaria in sistemul informatic, ma bucur ca acesta este folosit in interesul orasului. Si atunci imi pun inca o data intrebarea: oare prostia doare? 

 

Citizen Cope - Let The Drummer Kick

Am gasit din intamplare filmuletul asta. Nu este videoclipul oficial si a fost facut doar de o singura persoana. Ce misto e sa ai un pic de timp liber.

 

De taxe nu scapi nici dupa moarte

In Timisoara sa mori nu e numai nasol, dar e si scump. Iar de azi inainte va fi si mai scump pentru ca iubitii nostri conducatori au decis sa scumpeasca moartea cu 20%. Ca sa fie corecti politic i-au zis “indexarea pentru anul 2008 a tarifelor pentru serviciile funerare”. Mai exact… daca mureai ieri, plateai o suma. Daca mori azi, platesti suma aia la care se adauga “6,57% reprezentand rata de inflatie stabilita pentru anul 2007″ si inca ”13,6% reprezentand cresterile salariale”. Ca doar si groparul trebuie sa aiba ce pune pe masa si patronul firmei care a concesionat cimitirul trebuie sa-si mai ia un Q7. 

Dar, dupa ce ai platit jde milioane pentru un loc de veci, iti dai seama ca vesnicia la romani tine doar sapte ani. Mori si nu platesti, dupa sapte ani ajungi la groapa de gunoi, iar in locul tau vine altul, mai bun platnic. Ca doar afacerea trebuie sa mearga. Nu conteaza ce ai facut tu in viata sau cat de mare ai cavoul, daca nu ai achitat taxa osemintele tale ajung la caini. 

In Calea Buziasului, de exemplu, langa primul prefect al Timisoarei, o familie instarita a ridicat un cavou pe la 1800 si ceva. Generatii intregi au fost inmormantate acolo pana cand a dat capitalismul peste noi, iar un clan de tigani a pus ochii pe respectiva constructie. Asa ca patronul firmei care a concesionat cimitirul s-a gandit sa faca o afacere misto: a scos cadavrele rau platnicilor si a vandut, din nou, cavoul. Asa ca acum se odihnesc linistiti acolo doi ilustri membri ai familiei Carpaci, iar Vanatorul abia asteapta sa mai treaca sapte ani pentru a vinde, din nou, constructia… cu 20% mai scump.    

PS: Noile preturi le gasiti aici: http://www.primariatm.ro/uploads/domino/atasamente_hcl/EA66D8F0A8C323C0C22573D8004D642A/Nota_Fundamentare.pdf